Unul dintre aceștia, fostul director general al Complexului Energetic Turceni, este judecat în prezent și în dosarul Turceni-Rovinari, ale cărui "vedete" sunt fostul premier Victor Ponta, senatorul PSD Dan Șova și fostul director general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, iar prejudiciul este estimat la circa 5,6 milioane euro.
Avocatul Cernov a fost audiat ca martor de DNA în dosarul Turceni-Rovinari. Mai mult, procurorii anticorupție au făcut și o percheziție la domiciliul său, ridicând două agende cu însemnări personale în care se fac mențiuni în legătură cu negocierea de către Dan Șova a contractelor de asistență juridică semnate cu complexurile energetice.
Demiterea lui Ciurel, apropiat de PSD și de fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, era cerută de mai multă vreme, însă luările de poziție în acest sens s-au intensificat după ce Ciurel a fost trimis în judecată, alături de Ponta și Dan Șova, în dosarul prejudicierii fostelor complexuri energetice Turceni și Rovinari
Complexul Energetic Oltenia nu se constituise parte civilă în dosar până la data finalizării rechizitoriului DNA în cauză, potrivit procurorilor. Laurențiu Ciurel a fost trimis în judecată de DNA pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată.
Propunerile apar într-un convocator actualizat al AGA de la CE Oltenia programată în data de 19 octombrie și au fost formulate ca urmare a renunțării la mandate a doi dintre membrii actuali ai Consiliului de Supraveghere, Alin Chițu și Felicia Răcășanu.